O MASINA RASTURNATA LA LUNGULEȚU, O FEMEIE A FOST RANITA!
O MASINA RASTURNATA LA LUNGULEȚU, O FEMEIE A FOST RANITA!
Pe data de 13 dec. polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați de către un participant la trafic cu privire la faptul că, pe DN 7, s-a produs un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 61 de ani, din comuna Lungulețu, în timp ce ar fi condus un autoturism, din direcția București către Pitești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat într-un șanț.
În urma impactului, șoferul a fost rănit, fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi necesar transportul la spital.
Totodată, o femeie de 57 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.