Ancheta: Bătrân lovit de un şofer din Dâmboviţa.

 

Un bărbat stabilit cu familia în Marea Britanie care se întorcea la Târgovişte, împreună cu soţia şi copilul, a lovit cu maşina un pieton de 63 de ani, în localitatea Dragodana. Şoferul spune că omul i-a apărut deodată în faţă şi a făcut tot posibilul să-l evite.

″În stare de ebrietate şi a luat-o dintr-o dată pe o turnantă foarte rapidă, l-am văzut, am evitat, am pus frâna uşor, m-am dus în dreapta”, spune şoferul. Soţia acestuia afirma că pietonul “Era beat, era cu panatalonii desfăcuţi..”

Bărbatul rănit a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, unde medicii i-au făcut investigaţii.

 Dr. Elena Olaru, medic specialist UPU Spital Găeşti: “Un traumatism facial, cu o plagă tăiată buza superioară, cu gingivoragie masivă.”

Şoferul le-a spus poliţiştilor că astăzi voia să se întoarcă în Anglia, unde e stabilit împreună cu familia. Înainte însă, mai are de dat declaraţii în dosarul penal pentru vătămare corporală din culpă, deschis în urma accidentului.

Un accident grav a avut loc şi în Bacău. Un biciclist de 56 de ani, care nu ar fi fost, se pare, atent a fost lovit de o maşină, iar rănile i-au fost fatale. Grav este şi că bărbatul care conducea automobilul NU avea permis şi acum trebuie să răspundă penal pentru inconştienţa sa.

Tragedia s-a petrecut în comuna Letea Veche, de lângă Bacău. Bărbatul de 56 de ani era pe bicicletă, pe şosea, când o maşină l-a izbit puternic. Din primele date – spun poliţiştii – omul nu ar fi acordat prioritate autoturismului. Agenţii au aflat însă şi că la volan era un bărbat de 32 de ani care NU avea permis de conducere, aşa că a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat acum penal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

32,119 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>