Aplicația dezvoltată la Cluj prin care pacienții pot primi consultații de specialitate online

Spitalul Clinic de Urgenţă din Cluj-Napoca a lansat o aplicaţie gratuită pentru a veni în sprijinul bolnavilor.

Oamenii vor putea beneficia de sfaturi medicale şi consultaţii de specialitate – fără a mai merge la unitatea sanitară.

Doctorii pot fi contactaţi prin intermediul aplicaţiei în zilele de luni, miercuri şi vineri, între orele 10 şi 12.

Aplicaţia se numeste Cluj MedicApp şi este deja disponibilă pentru Android, şi va fi în curând şi pentru sistemul iOS.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata