Când frica îți controlează viața

Frica este normală, ne ajută  supraviețuim și ne este indispensabilă în situații critice. Când frica ajunge să te copleșeascăpoate chiar să te îmbolnăvească.

Când frica devine parte importantă din viața ta, te poate împiedica să-ți duci la îndeplinire activitățile de zi cu zi și să te bucuri de ceea ce ai. Psihologii spun că cea mai bună metodă învingi frica și a o împiedica să ia o formă patologică, este să o accepți, să nu te lupți cu ea și doar astfel o vei îndepărta.

Nu te teme

Specialiștii susțin că atunci când ne temem de ceva, atragem acel ceva prin gândurile noastre negative. Frica nu este ceva concret, tocmai de aceea, cu cât ne temem mai mult, cu atât mai greu ne e să o înfruntăm. Astfel, se naște frica de frică. Dacă te simți copleșit, iatăcâteva sfaturi pentru a recâștiga controlul asupra vieții tale.

1. Respiră

Prin respirație, te relaxezi și reduci starea de tensiune. Controlând respirația, vei controla frica și, astfel, gândurile negative. Concentrează-te pe respirație. Inspiră adânc și numără până la 7 în minte, apoi expiră lent și numără până la 11. Vei fenta mintea să se detensioneze. Dacănu reușești să te concentrezi, mergi la următorul sfat…

2. Pregătește-te puțin.

Înainte de evenimentele stresante, care pot fi reprezentate de orice te afectează și îți declanșează frica, trebuie să te pregătești. Dacă de exemplu ai o programare la dentist sau ai de susținut un examen important sau trebuie să vorbești în public, acordă-ți timp să te pregătești. O poți face exersând respirația explicată în paragraful anterior. Mintea va fi mult mai relaxată când te vei confrunta cu situația stresantă.

3. Distrage-ți atenția.

În perioadele de teamă intensă, e greu să te concentrezi pe ceva anume și să te calmezi. Dar emoțiile sunt volatile și poți jongla cu ele dacă îți propui asta. De exemplu, gândește-te rațional: Pe ce scară ai plasa frica ta din acest moment? Dacă cifra este la mijloc, te vei calma automat. Apoi preia controlul și încearcă  te gândești la altceva – urmărește un film de comedie, citește un banc, mișcă-te puțin, schimbă locul de unde te afli, privește în altăparte etc..

4. Fii observator

Acceptă frica și nu te lupta cu ea. Urmărește gândurile negative, începe să respiri, nu te împotrivi. Adesea, descărcarea de adrenalină specifică fricii durează doar câteva minute, spun specialiștii. Deci, ai răbdare. Chiar dacă ți se pare o eternitate, concentrează-te pe respirație în continuare și încearcă  te porți ca și când nu se întâmplă nimic tragic. Fiindcănu este nimic tragic. Teama va trece așa cum a venit, dacă nu se simte băgată în seamă. Și încă ceva: fii optimistă, vei scăpa de frici și vei fi din nou la cârma vieții tale. Tu vei controla frica și nu ea pe tine. Fă un efort și încearcă!

Test: Cât de mare este frica ta?

1. Ți-e teamă  vorbești în public?

Nu (0 puncte)

Reușesc să  descurc (1 punct)

Da (2 puncte)

2. Eviți deplasările care presupun mersul cu avionul?

Nu (0)

Zbor cu avionul, dar nu-mi place (1)

Da (2)

3. Există anumite temeri care îți afectează viața de zi cu zi?

Nu (0)

Uneori (1)

Da (2)

4. Te stresezi așa de tare că îți crește pulsul, ți se taie respirația și simți palpitații?

Nu (0)

Uneori, dar îmi revin rapid (1)

Da, este groaznic (2)

5. Nu poți să călătorești noaptea sau să dormi singură?

Nu (0)

Doar dacă  uit la filme de groază (1)

Da, tot timpul (2)

6. Ai remarcat schimbări în obiceiurile de somn sau de alimentație?

Nu (0)

Doar dacă am o zi stresantă (1)

Nu prea dorm noaptea (2)

7. Temerile tale îți afectează munca sau relația de cuplu?

Nu (0)

Foarte rar (1)

Da (2)

Interpretare

Adună punctele din dreptul fiecărui răspuns și citește rezultatele.

Între 1 și 10 puncte: Indică faptul că suferi de o tensiune ușoară, care este foarte comună și afectează mulți oameni zilnic, mai ales când se confruntă cu situații stresante. Nu te îngrijora, tehnicile de relaxare sunt benefice pentru rezolvarea problemei tale. Nu ezita să-ți confrunți teama, fiindcă astfel o vei învinge.

Peste 10 puncte: Indică faptul că ai putea avea o frică care să se fi transformat în fobie și care să te afecteze major în anumite situații. Starea de anxietate determină o panica ce se traduce prin transpirație, puls crescut, amețeală și dorința de a te retrage de oameni. Aceasta îți afectează relațiile sau performanțele la serviciu. Există multe terapii de ajutor, precum meditația, care te detensionează. Cărțile sunt utile, dar nu ezita să mergi la un psiholog.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

32,209 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>