Ce spune Colegiul Medicilor despre sedarea și imobilizarea pacienților internați la ATI

Colegiul Medicilor din România precizează că, în secţiile de Terapie Intensivă, sedarea “este bine să fie cea minim necesară, dar este imperativă în unele cazuri”.

Afirmația vine în contextul în care secţia ATI COVID a Spitalului Judeţean Sibiu este vizată de mai multe anchete, după ce un fost angajat a reclamat că pacienţii sunt sedaţi şi legaţi de pat, ceea ce a dus la decesul lor.

“Sedarea în secţiile ATI este bine să fie cea minim necesară, dar este imperativă în unele cazuri pentru a facilita suportarea plămânului artificial/ventilatorului mecanic şi pentru ca pacientul să nu îşi autopericliteze starea de sănătate, în cazul în care este agitat sau are mişcări necontrolate. În unele cazuri, pentru ca pacientul să nu se autoaccidenteze, dar şi ca dispozitivele medicale, precum cateterele, să poată fi utilizate corect şi eficient, medicii ATI recomandă fixarea mâinilor pacientului cu sisteme special destinate acestui scop”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Colegiul Medicilor din România, citat de News.ro.

Colegiul Medicilor precizează că medicul ATI este cel calificat să identifice şi să stabilească balanţa între sedarea minim necesară şi contenţie, în funcţie de starea şi particularităţile fiecărui caz.

“Medicina se face minut cu minut, la patul bolnavului, având ca bază dovezile ştiinţifice şi educaţia medicală continuă, iar evoluţia stării pacientului, precum şi specificul fiecărui caz în parte determină deciziile şi conduita terapeutică, bineînţeles în conformitate cu ghidurile şi protocoalele aplicabile. Pentru ca rezultatele să fie optime, este nevoie de personal medical în număr suficient şi bine pregătit, dotare corespunzătoare şi infrastructură în conformitate cu Medicina anului 2021. Pentru cel mai bun rezultat, medicul trebuie să fie ajutat de o echipă medicală corespunzătoare şi bine pregătită, echipamente şi să îşi desfăşoare activitate într-un spaţiu adecvat. De altfel, acesta este un apel lansat în repetate rânduri în ultima perioadă de Colegiul Medicilor din România”, afirmă prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele CMR.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata