CFR, FCSB şi U Craiova evoluează în turul 3 al Europa League/ Hajduk Split – FCSB, de la 21:45. Nicolae Dică, precaut: „Ne avantajează un rezultat de egalitate”. Echipele probabile

CFR Cluj, FCSB şi U Craiova vor juca joi în prima manşă a turului 3 Europa League. Meciurile reprezentantelor noastre se vor disputa în deplasare.

CFR Cluj este prima dintre reprezentantele României care debutează în prima manşă a turului 3 Europa League, de la ora 19:00. Campionana a făcut deplasarea în Armenia, unde urmează să întâlnească Alashkert. Ardelenii au plecat cu încredere, dar sunt conştienţi că adversarii le vor pune probleme. Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, Antonio Conceicao a declarat că echipa sa este obligată să tranşeze calificarea încă din primul meci, chiar dacă armenii au avantajul terenului propriu.

”Am avut oportunitatea de a vedea ultimele două jocuri ale echipei adverse şi sunt o echipă foarte puternică. Suntem conştienţi că este o dublă manşă, dar trebuie să ne concentrăm şi să obţinem un rezultat pozitiv”, a declarat antrenorul ardelenilor.

Craiova are un adversar dificil, RB Leipzig, joi, de la 19:30. Chiar dacă pornesc cu şansa a doua, oltenii vor încerca să producă surpriza şi să scoată un rezultat bun în Germania. Antrenorul Craiovei este cel mai încrezător şi este convins că elevii săi vor avea o prestaţie bună. ”Trebuie să fim mândri că avem posibilitatea să jucăm cu un astfel de adversar, pe un astfel de stadion. Este diferit să joci cu Leipzig, dar trebuie să încercăm”.

Hajduk Split – FCSB, de la 21:45. Nicolae Dică, precaut: „Ne avantajează un rezultat de egalitate”. Echipele probabile

Hajduk Split – FCSB, în prima manşă a turului al treilea preliminar al Europa League, se joacă de la ora 21:45, în direct pe ProTV şi LIVE BLOG pe www.prosport.ro.

FCSB s-a deplasat în Croaţia pentru duelul cu Hajduk Split. Dacă în turul 2 au avut un adversar uşor, acum elevii lui Dică vor avea de tras pentru calificarea în play-off-ul Europa League. Croaţii sunt o echipă dificilă pe teren propriu, unde fanii fac o atmosferă spectaculoasă. FCSB porneşte ca favorită, dar Nicolae Dică va aborda partida dintr-o perspectivă precaută.
„Orice rezultat pozitiv ne dă o şansă în plus la calificare. Gândirea mea e cât mai sus şi îmi doresc să reuşim maximul. Dacă vom face un rezultat de egalitate vom rămâne în cursa de calificare”, a declarat Nicolae Dică la conferinţa de presă.

Înaintea meciului din această seară, Hajduk Split nu poate conta pe 2 mijlocaşi importanţi. Toma Basic a fost cedat la Bordeaux pentru 3.5 milioane de euro, iar Andre Fomitschow nu poate evolua din pricina cumului de cartonaşe galbene.

În tabăra FCSB, Filipe Teixeira are probleme de sănătate şi există şanse să nu poată evolua în meciul din această seară.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata