CNAS, anunț de ultimă oră pentru pacienți – Ce se întâmplă cu rețetele compensate în perioada următoare

Medicamentele cu și fără contribuție personală ce sunt prescrise de medici pot fi ridicate la fel ca și până acum, de la orice farmacie care are contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate ca și medicul prescriptor, anunță CNAS.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate dezminte informările apărute în spaţiul public potrivit cărora posibilitatea eliberării medicamentelor compensate ar fi fost limitată doar la localitatea în care îşi desfăşoară activitatea medicul care a prescris reţeta.

Medicamentele cu şi fără contribuţie personală prescrise de medic pot fi ridicate în prezent, la fel ca şi până acum, de la orice farmacie aflată în contract cu aceeaşi casă de asigurări ca şi medicul prescriptor, potrivit unui comunicat CNAS.

În consecinţă, reţeta compensată poate fi onorată într-o arie teritorială mai largă decât localitatea în care îşi desfăşoară activitatea medicul, respectiv în întregul judeţ. De asemenea, reţetele emise de cabinetele medicale, clinicile sau spitalele aflate în relaţii contractuale cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti pot fi onorate de orice farmacie din ţară aflată în contract cu casa respectivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

32,628 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>