CUM SĂ ALEGI LACTATELE CELE MAI POTRIVITE PENTRU TINE

Lactate Pilos

Lactatele sunt o sursă importantă de calciu, vitamine și minerale, și au rolul lor bine definit într-o alimentație echilibrată. Cu toate acestea, în funcție de vârstă, de sensibilități și de preferințe, putem spune că unele produse lactate sunt mai potrivite pentru consum decât altele.

Laptele, un produs complex

Laptele pe care noi îl consumăm zi de zi, în orice formă s-ar prezenta acesta, trebuie mai întâi să treacă printr-un proces de testare și certificare.

Lactatele sunt produse foarte perisabile care riscă să intre în contact cu microbi încă de la recoltare. În drumul lor de la fabrică și până pe masa noastră, pot să fie expuse și altor factori nocivi și, tocmai de aceea, certificarea lactatelor este foarte importantă.

Calitatea laptelui și standardele siguranței alimentare

De exemplu, pentru a produce sub marca Pilos, producătorii sunt auditați după cele mai actuale și stricte standarde în domeniul siguranței și calității alimentare. Orice produs trece periodic printr-o serie de teste și analize care urmăresc conformitatea microbiologica, dar și respectarea întocmai a rețetei produsului.

Folosind cele mai recente tehnologii de producție și cele mai actuale trenduri alimentare, Pilos și-a consolidat un portofoliu de produse lactate care mulțumește cele mai variante gusturi și necesități nutriționale. Indiferent dacă este vorba despre lapte, iaurturi, brânzeturi, smântână sau deserturi cu lapte, Pilos ia în calcul toate variabilele care recomandă fiecare produs pe bază de lapte.

Laptele proaspăt Pilos 1,5% grăsime, o alegere sănătoasă

Pentru a-i asigura calitatea și pentru a-l face mai ușor digerabil, laptele Pilos este expus la o temperatură înaltă pentru un scurt interval de timp. Astfel, laptele își păstrează valoarea nutritivă în timp ce microorganismele prezente natural în laptele crud sunt distruse.

Cu un conținut bogat de vitamina D și calciu, laptele proaspăt Pilos este recomandat copiilor cu vârsta de peste 5 ani, dar și adulților cu deficit de vitamina D sau calciu, și poate fi ușor asociat cu cereale, la micul dejun, sau cu o prăjitură proaspătă, la o gustare.

Iaurtul natur Pilos 10% grăsime, o gustare echilibrată

Iaurtul natur Pilos cu 10% grăsime este preparat după o rețetă clasică de iaurt integral, la care se adaugă smântână, atât pentru a rafina textura iaurtului, cât și pentru beneficiile aduse tranzitului digestiv.

Cu un conținut mare de bacterii benefice organismului, proteine și grăsimi lactice, iaurtul natur Pilos este recomandat pentru întărirea sistemului imunitar sau pentru înlesnirea digestiei. Se poate asocia foarte ușor cu fructe proaspete sau cu cereale, reprezentând un mic dejun sănătos sau o gustare echilibrată.

Telemeaua de capră Pilos, un deliciu rafinat

Pentru fiecare kilogram de telemea de capră Pilos sunt necesari cel puțin 6 litri de lapte, precum și o perioadă de maturare de minimum 8 săptămâni. Unul din beneficiile esențiale ale laptelui de capră este faptul că, din punct de vedere structural, este cel mai asemănător cu laptele matern, ceea ce îl face mult mai ușor de asimilat de corpul uman, comparativ cu alte tipuri de lapte.

Telemeaua de capră Pilos este un deliciu rafinat. Conține calciu, fosfor și alte minerale esențiale bunei funcționări a organismului și este recomandată persoanelor care vor să urmeze un stil de viață sănătos, care țin o dietă sau care prezintă intoleranță la laptele de vacă. Poate fi ușor combinată cu salate sau poate fi folosită ca ingredient principal în diverse tarte și se remarcă datorită gustului său fin, deosebit.

Prăjiturica Pilos cu lapte, desertul preferat de copii și părinți

Un desert sănătos este apreciat de copii și părinți deopotrivă. Prăjiturica Pilos cu lapte are în compoziție minimum 40% umplutură de lapte și iaurt, dar și un strop de miere, care îi dă o savoare deosebită. Conține calciu și vitamina D, și poate fi consumată atât ca desert, cât și ca gustare. Prăjiturica Pilos cu lapte se găsește atât în varianta simplă, cât și în varianta cu glazură de ciocolată amăruie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata