Cum slăbim la… FIX?!

Este vorba despre sănătate… Este vorba despre noi! Nu este despre a slăbi, ci despre cum facem să ajungem la greutatea dorită.

Înainte de toate este necesar să mâncăm. Da! Aţi înţeles bine! Avem nevoie de hrană pentru a slăbi. Important este atât ceea ce servim, însă mai mult de atât, contează când o facem.

Odată întipărită ideea că scăderea în greutate nu este rudă de niciun grad cu înfometarea, vom înţelege pas cu pas modul în care funcţionează… FIXUL.

Nu este un fix oarecare, nu este un tic, nu este o cură de slăbire, pur şi simplu este un stil de viaţă care ne poate schimba radical aspectul şi, cel mai important ne va disciplina din punct de vedere alimentar.

Ideea de bază este categoric fixă:

  • 3 mese principale – care se vor servi la orele: 07:00, 13:00, 19:00.
  • 2 gustări – care se vor servi la orele 10:00, 16:00.

Aşadar, masa se va începe la ora fixă si nu trebuie să dureze mai mult de 20 de minute.

Cel mai important este să nu se consume nimic între cele 3 ore disponibile de la o masă până la cealaltă, doar apă, ceai sau cafea neîndulcite.

Apa este cea mai importantă sursă de „hrană” şi trebuie consumată în cantitate cât mai mare, pentru a ne hidrata şi pentru a satisface acea senzaţie falsă de foame care ne conduce de cele mai multe ori spre frigider.

Pentru început se va putea mânca orice, chiar şi dulciuri, dar clar, trebuie să avem un gram de „bun simţ” atunci când ne aşezăm la masă. Eventual este indicat ca o perioadă să nu reducem cantitatea de hrană până nu ne simţim cu adevărat pregătiţi, dar nici nu e frumos să mâncăm „cu două mâini”. Organismul va considera singur când este necesar să scadă cantitatea şi o va face, pe cont propriu.

Treptat vom avea mai multă grijă la combinaţiile alimentare pentru un organism care să abunde de sănătate.

Urmând cu stricteţe aceşti paşi, corpul ni se va modela iar starea de bine va fi cu adevărat vizibilă.

Toate acestea fiind spuse, vă doresc să slăbiţi frumos! Nici nu vă înfometaţi, nici nu slăbiţi „peste noapte”… Totul se întâmpla FIX, treptat şi sănătos!

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata