ACCIDENT GRAV PE DN71: O AMBULANŢĂ CARE TRANSPORTA O GRAVIDĂ DE 16 ANI S-A RĂSTURNAT!

O ambulanţă care transporta o gravidă de 16 ani a derapat şi s-a răsturnat pe DN 71, miercuri seara, pacienta şi asistentul medical fiind răniţi în accident, informează ISU Dâmboviţa, relatează Agerpres.

„O ambulanţă a derapat şi a părăsit partea carosabilă, în comuna Buciumeni, sat Dealu Mare. La locul accidentului echipajele de pompieri au identificat două victime, asistentul medical şi o gravidă de 16 ani, care prezentau diferite contuzii. Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor victimelor, ulterior acestea fiind preluate de două ambulanţe şi transportate la UPU Târgovişte”, precizează ISU Dâmboviţa.

La faţa locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata