Daţi volumul mai încet! Recomandările OMS pentru producătorii de smartphone şi MP3 playere

Jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 35 de ani, însumând 1,1 miliarde de oameni, sunt supuşi unui risc crescut de pierdere a auzului din cauza „expunerii prelungite şi excesive la sunete puternice”, atrage atenţia Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Acest lucru se întâmplă din cauza folosirii telefoanelor inteligente şi a MP3 playerelor, astfel că OMS şi Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor, o altă agenţie ONU, le-au cerut producătorilor să reevalueze capacitatea volumului sonor al acestor dispozitive, potrivit CTV News.
Recomandările celor două organizaţii vizează includerea unui software în dispozitivele audio personale, pentru a urmări expunerea la sunet. Totodată, acestea ar trebui să includă şi modalităţi de limitare a volumului, inclusiv de către părinţi, şi să le spună oamenilor despre cum să le folosească în siguranţă, fără a se expune unui pericol din punct de vedere auditiv.
Circa 466 de milioane de oameni (5% din populaţia lumii), dintre care 34 de milioane de copii, se confruntă în prezent cu pierderi ale auzului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata