ÎN LOC DE CURTE, AVEM…”PISCINĂ”

Cetățenii al municipiuli Târgoviște, care locuiesc pe strada Alexandru Vlăhuță, se plâng că în timpul ploilor torențiale toate curțile lor se inundă din lipsa  rigolelor ca să capteze apa de ploaie.

Este o străduță de circa 100 de metri, închisă circulație, străduță pe care în timpul ploilor, din pur și simplul fapt că apa nu are unde să dispară, intră în curțile cetățenilor unde se face un adevărat lac.

Cetățenii roagă autoritățile locale printr-o postare pe rețelele de socializare, unde se și arată ce se întamplă în timpul ploii, să trimită autoritățile competente în astfel de cazuri și să se ia măsuri în această privință.

“…Vă rog respectuos să luați măsuri și să trimiteți autoritățile competente pentru a rezolva această problemă, deoarece, atunci când plouă, străduța și curțile vecinilor mei se transformă într-o piscină.” – cuvintele unui cetățean de pe rețelele de socializare.

La fel aceeași problemă există și pe strada Fluieraș care face parte tot din Municipiul Târgoviște oamenii fiind nemulțumiți.

În aceeași postare a intervenit din nou și problema străzii Porumbeilor, unde din câte am înteles noi de la cetățeni încă nu s-a luat nici o măsură, cetățenii fiind lăsați de izbeliște.

Autoritățile locale sunt preocupate de alte priorități din câte observăm, ceea ce este inadmisibil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

33,420 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>