INCENDIU PUTERNIC ÎN DÂMBOVIȚA. ŞASE AUTOSPECIALE DE POMPIERI AU INTERVENIT

Un magazin și camera de la etaj dintr-un centru comercial s-au făcut scrum azi-noapte în Dâmbovița. O defecțiune electrică a aprins totul și timp de o oră șase autospeciale de pompieri au intervenit continuu pentru ca focul să nu se extindă la locuințele din jur. 

Incendiul a izbucnit în municipiul Târgoviște, după miezul nopții. Inițial au fost trimise trei autospeciale de stingere, dar focul izbucnit în magazinul situat în microraionul IV s-a extins rapid și la camera de la etajul clădirii. Alte trei autospeciale au fost trimise în sprijin. La fața locului a ajuns și echipajul SMURD, dar din fericire nu au fost victime. Flăcările uriașe s-au văzut din tot cartierul. Oamenii au ieșit speriați și  se temeau ca incendiul să nu ajungă și la alte clădiri.

La sosirea pompierilor, flăcările se manifestau generalizat într-un magazin și o cameră de la etaj dintr-o clădire cu un singur etaj și mansardă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata