Legea alaptatului in public a fost aprobata. Ce amenzi risca persoanele care discrimineaza mamele
Legea alaptatului in public a fost aprobata, joi de Camera Deputaţillor. Orice persoana care va discrimina o mama care alapteaza in public va fi sanctionata.
Proiectul de lege privind alăptarea în spaţiile publice a fost adoptat cu 279 de voturi „pentru”şi o abţinere. Acesta prevede instituirea unor măsuri privind prevenirea discriminării mamelor care alăptează, precum şi combaterea încălcării dreptului la hrană al copiilor.
De asemenea, se propune reglementarea regimului sancţionator pentru unele fapte care au legătură cu alăptarea copilului până la 24 de luni în spaţiul public.
Potrivit proiectului, constituie contravenţii: evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil; interzicerea, în orice mod, a alăptării în spaţiile publice a unui copil; refuzul furnizării de servicii unei persoane pentru că alăptează un copil, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv, scrie Agerpres.
Contravenţiile prevăzute de proiectul de lege se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană fizică şi de la 1.000 de lei la 2.000 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană juridică sau de către o entitate înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.