Leipzig – Schalke, cu garda jos şi la pariuri

După aproape o lună în care britanicii au înşelat aşteptările pariorilor în ciuda aglomeraţiei de meciuri propuse, jucătorii încep în sfârşit să aibă ceva mai multe opţiuni. Nemţii au fost tot timpul o oază de predictibilitate într-un fotbal haotic, iar Superbet salută revenirea lor la treabă prin cote mari şi transmisiuni live.

Iar meciul zilei vine de la Leipzig, surpriza de anul trecut primind vizita surprizei de anul acesta, Schalke 04. Saxonii păreau la un moment dat că sunt în stare să continue ascensiunea, dar o fractură s-a produs la începutul lui decembrie şi trupa lui Hasenhüttl a pierdut 4 meciuri la rând, picând până pe locul 5. A salvat-o gongul care a invitat la pauza dintre tur şi retur, dar „taurii” trebuie să repare acum ce au stricat luna trecută. În faţă nu va sta însă oricine, ci o echipă care şi-a regăsit entuziasmul de joc sub comanda lui Domenico Tedesco, 32 de ani, al doilea cel mai tânăr antrenor din Bundesliga şi un tehnician care n-a jucat niciodată fotbal. Leipzig şi Schalke sunt două dintre echipele care marchează de obicei goluri multe, niciuna neterminând 0-0 un meci din stagiunea 2017-2018. Media în meciurile lui Leipzig de pe teren propriu sare de 3, la fel ca şi în partidele oaspeţilor din deplasare. Superbet recompensează acest pronostic, la prima vedere sigur, cu o cotă de 1,85.

În tur, pe 17 august 2017, în prima etapă a sezonului, Schalke a învins-o pe Leipzig cu 2-0, goluri Bentaleb, din penalty, şi Konoplyanka

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

32.026 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>