Mărturia unui tânăr bolnav de Covid-19: „Eram legumă”. Ce se întâmplă în spitalele din țară

Suntem periculos de aproape de 10 mii de cazuri pe zi, iar mărturiile celor care suferă în spitale sunt zguduitoare.

„Eram o legumă. Aveam un coleg de salon de 77 de ani, care îmi aducea apă la pat şi câte o mandarină, iar eu la 31, fără alte boli, nu puteam să mă ridic”. O spune, încă şocat, un tânăr din Timiş, pe care infecţia cu SARS-CoV-2 l-a schimbat pentru totdeauna. Alţii ca el au nevoie disperată de plasmă, însă tot mai mulţi au pierdut definitiv lupta.

Gabi Szofran: „Eram legumă în pat. Febră, frisoane, dureri musculare. Aveam o capacitate pulmonară scăzută. În salonul meu, când se elibera un pat, în cinci minute se şi ocupa cu un alt pacient. Infirmierele nici nu aveau timp să schimbe lenjeria”.

Infectat cu SARS-CoV-2, Gabi Szofran a stat 12 zile în Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. Patru dintre ele le-a petrecut cu o mască de oxigen pe faţă, care îl ajuta să respire, într-un salon alături de alţi nouă bolnavi. Descrie perioadă ca pe un coşmar. Virusul i-a afectat plămânii şi dintr-un tânăr de 31 de ani, care făcea frecvent sport, ajunsese o umbră.

Tratat cu un cocktail puternic de medicamente, Gabi a învins infecţia. Spune că medicii care l-au îngrijit au fost îngeri pentru el.

În tot acest timp, în spitalul din Oradea, Florina, o asistentă medicală de 45 de ani, înger la rândul ei pentru alţi bolnavi, duce o luptă grea cu coronavirusul. Infecţia cu SARS-CoV-2 i-a zdrobit imunitatea şi doar tratamentul cu plasmă autoimună îi mai poate aduce vindecarea.

Familia femeii a făcut apel la pacienţii vindecaţi de coronavirus să meargă să doneze. În spitalele din zonă, stocurile de plasmă sunt la nivelul critic.

Ligia Burtă, Centrul de Trasfuzie Sanguină Oradea: „Facem un apel tuturor care se simt sănătoşi, care pot să facă un gest de susţinere a vieţii celui de lângă el – că-i din Oradea, că-i din Bihor, că-i din România – trebuie să fim unitari, trebuie să fim solidari. Înţelegeţi că trebuie să susţinem viaţa altora”.

Peste 12 mii de romani sunt chinuiţi de infecţia cu SARS-CoV-2 în spitalele din ţară. Mai bine de o mie sunt în secţiile de terapie intensivă. În ultimele 24 de ore au fost confirmate alte aproape 10 mii de cazuri.

Inculsiv ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat că este infectat. Joi, oficialul s-a întâlnit cu ambasadorul Statelor Unite.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, are şi el boala, iar Florin Cîțu de la Finanţe a declarat că îşi va face un test pentru depistarea COVID-19.

În 24 de ore, 121 dintre ai noştri s-au stins, răpuşi de coronavirus.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata