Mesteci gumă? Află ce efecte şocante are asupra ta!
Pare un obicei care să nu aibă efecte atât de groaznice asupra corpului tău, însă dacă citeşti mai departe vei afla despre efectele şocante ale gumei de mestecat asupra dinţilor tăi!
Colon iritabil
Dacă mesteci gumă adesea, poţi ajunge la sindromul colonului iritabil. Când ai colonul iritabil trebuie să ţii un regim drastic, să renunţi la toate mâncărurile nesănătoase, altfel te vei balona, vei avea crampe şi ori vei fi constipată mai tot timpul, ori vei avea probleme cu scaunul des şi lichid. În plus, te balonezi şi fără colonul iritabil, pentru că atunci când mesteci gumă, înghiţi mult aer.
Ce ingrediente conţine guma de mestecat
Pe lângă îndulcitorii care înlocuiesc zahărul, cele mai multe tipuri de gumă de mestecat conţin şi lanolină, o substanţă care se găseşte şi în produsele pentru îngrijirea pielii. În gumă există în cantităţi destul de mici, însă locul de provenienţă nu este tocmai plăcut: lanolina e o substanţă ceroasă care se extrage de pe lâna oilor. Este folosită în compoziţie ca să păstreze guma moale cât mai mult timp.
Înghiţi mercurul din plombe
Dacă ai plombe făcute în urmă cu ceva ani, atunci ştii că sunt din amalgam. Iar amalgamul conţine mercur, printre altele, pe care tu îl înghiţi atunci când mesteci gumă cu măselele plombate. Un nivel crescut de mercur în organism duce la probleme neurologice şi boli cronice.
Mănânci mai mult junk-food
Înainte se credea că dacă mesteci gumă înainte de masă, poţi reduce apetitul, aşadar vei putea slăbi în timp. Totuşi, un studiu recent a arătat că dacă mesteci gumă nu afectează consumul de calorii, ci din contră, vei avea poftă să mănânci mai multe prostii precum dulciuri sau chipsuri.
Îţi strici dinţii
Dacă vrei să eviţi gumele care conţin sorbitol – substanţa care înlocuieşte zahărul şi din cauza căreia poţi face diaree – le mesteci pe cele cu… zahăr. Practic îţi îmbraci dantura în zahăr, iar acesta îi cariază în timp
Sursa: Unica.ro