ULTIMA ORA:
Home / ACTUALITATE / Ministrul economiei: Dâmboviţa ar putea fi un hub al industriei de apărare din România

Ministrul economiei: Dâmboviţa ar putea fi un hub al industriei de apărare din România

Judeţul Dâmboviţa ar putea fi un hub al industriei de apărare din România, după ce la Moreni urmează să se demareze proiectul cu corporaţia germană Rheinmetall, în domeniul tehnologiei militare, prin care se va produce un nou transportor blindat, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, ministrul Economiei, Mihai Fifor.

„La Moreni, ducem un proiect foarte ambiţios şi nimeni nu îşi permite în momentul de faţă să nu analizeze toate componentele ce ţin de dezvoltarea acestui proiect (…). Am ales să aducem aici colaborarea cu Rheinmetall, putea fi dusă oriunde în altă parte în ţară, dar am ales Moreni pentru că e o uzină care are multă experienţă în zona aceasta de transportoare şi, în afară de asta, am mai spus, noi gândim Dâmboviţa ca un hub pe industria de apărare din România. Vom vedea în perioada imediat următoare, mă refer la o săptămână, maximum două, cum construim proiectul în ansamblul său, cu management, cu societate mixtă etc”, a precizat Fifor, citat de Agerpres.

Uzina Automecanică Moreni din judeţul Dâmboviţa şi furnizorul german de tehnologie militară Rheinmetall au semnat, în luna iunie, actul constitutiv al societăţii mixte Romanian Military Vehicle Systems, noua societate urmând să fabrice transportorul blindat 8×8.

Spune-ti parerea: