MS despre West Niles: Autorităţile locale să intensifice măsurile de dezinsecţie

Ministerul Sănătății recomandă autorităţilor locale să intensifice măsurile de dezinsecție pentru a preveni răspândirea infecţiei cu virus West Nile. Recomandarea vine după ce un bărbat de 79 de ani din Galaţi a murit din cauza virusului West Nile.

Cazurile de meningite / meningo-encefalite cu virus West Nile depistate și înregistrate în România sunt sporadice și în momentul de față nu există riscul unei epidemii, arată Ministerul Sănătăţii.

”Conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, de la începutul supravegherii, în data de 2 mai 2018 și până în prezent au fost înregistrate 23 cazuri de meningite/meningo-encefalite datorate infecției cu virus West Nile și un deces, în cazul unui pacient în vârstă de 79 de ani care avea comorbidități. Ministerul Sănătății recomandă autorităţilor administratiei publice locale să intensifice măsurile de dezinsecție în localităţi pentru a preveni răspândirea infecţiei cu virus West Nile”, se arată într-o informarea transmisă de MS către Mediafax.

Potrivit acesteia, circa 80 la sută din persoanele infectate nu prezintă simptome, însă în cazul în care apar febră, durere de cap intensă, dureri musculare, vărsături sau erupţii cutanate, oamenii sunt sfătuiți să se prezinte la cel mai apropiat cabinet medical.

”În cazurile severe, complicate, care afectează cel mai frecvent persoanele peste 60 de ani cu afecțiuni cronice (cancer, diabet, hipertensiune, boală renală cronică), pot să apară şi alte simptome: rigiditate a gâtului, sensibilitate crescută la lumină, convulsii, frisoane, oboseală cronică, slăbiciune musculară”, arată aceeaşi sursă.

Ministerul Sănătăţii recomandă populației evitarea expunerii la ţânţari, îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, utilizarea substanţelor repelente de ţânţari, montarea de plase la ferestrele locuinţelor pentru a împiedica pătrunderea ţânţarilor, limitarea deplasărilor în zoner cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.), asigurarea măsurilor de desecare a bălţirilor de apă din jurul gospodăriilor şi îndepărtarea recipientelor/obiectelor care favorizează acumularea apei și a gunoiului menajer.

Nu există vaccin sau tratament antiviral specific.

Un bărbat de 79 de ani din Galaţi a murit din cauza virusului West Nile.

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în sezonul 2018, în perioada 2 mai -8 august s-au înregistrat 23 cazuri de infecţie cu virusul West Nile, dintre care 11 cazuri în săptămâna 1-8 august. Cinci cazuri au fost înregistrate în judeţul Dolj, câte 4 în Olt şi Iaşi, câte 2 în Brăila şi Ilfov şi câte un caz în Bihor, Bacău, Galaţi, Vrancea, Teleorman şi Bucureşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

32,190 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>