Nebunia continuă: alți șoferi fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive

Am fost acuzați pe Facebook că punem știri senzaționale, șocante, doar pentru a avea audiență. În realitate, trăim într-un fel de sezon al șoferilor inconștienți care pare că nu se mai termină. Mult zis șoferi, pentru că tot mai mulți îndrăznesc să iasă cu mașina personală, împrumutată sau chiar furată chiar dacă nu au vârsta legală sau nu au permis.

Este de datoria presei de a aduce la cunoștința publicului aceste incidente, tocmai pentru a încerca să prevenim situația în care se vor transforma în accidente grave, de genul celor pe care le-am semnalat în ultima vreme.

Ieri, 02 august, poliţiştii rutieri din Dâmbovița au depistat doi tineri de 18 și 25 de ani, în timp ce conduceau autoturisme pe raza județului, deși nu posedau permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul de 25 de ani se afla sub influența unor substanțe psihoactive.

Totodată, polițiștii au depistat un bărbat de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Costeștii din Vale, deși nu poseda permis de conducere.

Din cercetări a reieșit că autovehiculul i-a fost încredinţat pentru a fi condus pe drumul public, de către proprietar, o femeie de 34 de ani, care cunoştea faptul că cel în cauză nu posedă permis de conducere.

Facem apel încă o dată la toți șoferii, să folosească taxiul sau să stea acasă dacă au consumat alcool sau alte substanțe, ori dacă nu au permis. Facem apel și la cunoștințele sau familia acestora, să discute cu ei despre gravitatea situației.

Acasă la el fiecare poate face orice vrea, să bea sau să se drogheze, dar câtă vreme pui în pericol și viețile altora, situația este gravă și nu se poate sfârși decât cu dosar penal (în cazul cel mai fericit), cu moartea respectivului sau mai rău, cu moartea participanților nevinovați la trafic. Din alcoolici sau drogați pot deveni, în doar o clipă, pușcăriași, criminali sau chiar … morți.

Autor: Ko$MO (KOSti MOvileanu)

Dacă v-a plăcut acest articol, ne puteți susține printr-un like la pagina de Facebook
https://www.facebook.com/RealitateaDamboviteana.ro
sau printr-o mică donație, apăsând butonul de mai jos:

[wpedon id=”54057″ align=”center”]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata