Real Madrid şi Atletico vor avea interdicţie la transferuri până în 2018

Real Madrid şi Atletico vor avea interdicţie la transferuri până în 2018

O altă consecinţă a sancţiunii pe care Real Madrid o va ataca la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne este că jucătorii minori legitimaţi neregulamentar, conform raportului FIFA, nu vor avea drept de joc pe toată durata sancţiunii.

În mod paradoxal, printre jucătorii respectivi se numără şi cei patru fii ai lui Zinedine Zidane, fost jucător la Real Madrid şi în prezent antrenor principal al primei echipe.

Astfel, Enzo Zidane (21 de ani), Luca Zidane (18 ani – foto, alături de tatăl său), Theo Zidane (14 ani) şi Elyaz Zidane (10 ani), toţi legitimaţi la Real Madrid, nu vor avea dreptul să joace pentru galactici până în 2018. Asta deşi toţi au fost legitimaţi de Real în perioada în care tatăl lor, Zinedine Zidane, era jucător sau angajat al clubului pe alte funcţii. O situaţie absurdă în viziunea omului care a câştigat trofeul Champions League cu Real Madrid atât ca jucător, cât şi ca antrenor.

„Nu înţeleg nimic din această sancţiune! Pot să vorbesc despre ai mei, despre copiii mei. S-au născut aici, au trăit aici toată viaţa lor şi e absurd ca ei să nu poată juca fotbal. E deranjant şi nu înţeleg nimic. Sper să se rezolve rapid această problemă. Clubul va face totul să schimbe asta”, a declarat Zinedine Zidane într-o conferinţă de presă.

Oficialii clubului Real Madrid au anunţat deja că vor face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

„În lumina deciziei publicate astăzi, clubul nostru îşi exprimă regretul, considerând aceasta o decizie injustă şi contrară principiilor fundamentale de drept. Vom demara imediat procedurile necesare pentru un apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), solicitând ca decizia să fie revocată”, se arată în comunicatul emis de Real Madrid.

Este o situaţie similară cu cea care prin care a trecut FC Barcelona. FIFA a anunţat pe 16 ianuarie că a descoperit nereguli la Real şi Atletico în transferurile unor minori. Cele două cluburi au încălcat mai multe articole din regulamentul FIFA, în momentul în care au legitimat mai mulţi copii.

Real Madrid şi Atletico Madrid au făcut apel, însă FIFA a anunţat astăzi că menţine interdicţia. Astra înseamnă că cele două echipe din Madrid n-au voie să legitimeze jucători în următoarele două ferestre de transferuri, adică în această iarnă şi în vara lui 2017. De asemenea, Real şi Atletico au fost amendate cu 823.739 de euro, respectiv 329.495 de euro. Potrivit comunicatului FIFA, Real şi Atletico au dreptul să vândă jucători în această perioadă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata