ȘAMPANIA, UN ALIMENT EXCELENT PENTRU O ANUMITĂ PARTE A CORPULUI. IATĂ DE CE TREBUIE CONSUMATĂ!

Gata, doamnelor! Nu mai avem nevoie de nici o scuză pentru a bea șampanie, iar așteptarea unei nunți, cumetrii ori a Revelionului pentru a sorbi câteva înghițituri din delicioasa licoare ia sfârșit imediat după ce veți citi acest articol din care veți afla că ea este, de fapt, un… medicament.

Conform studiilor, șampania este excelentă pentru sănătate, mai ales dacă este consumată de trei ori pe săptămână. Iar asta datorită beneficiilor pe care le are în special asupra  creierului: oamenii de știință au ajuns la concluzia că șampania ajută memoria și împiedică dezvoltarea bolilor degenerative neurologice, cum ar fi Alzheimer sua demență. Desigur, ajută la memorie doar consumată în cantitatea recomandată, altfel, putem uita că am băut ceva mai multe pahare.

”Aceste informații demonstează faptul că pentru prima dată consumul moderat de șampanie are potențialul de a influența pozitiv funcțiile cognitice ale creierului, cum ar fi memoria”, a declarat Jeremy Spencer, profesor în cadrul Departamentului pentru Alimente și Știința nutriției, de la Universitatea Reading, Marea Britanie.

Încurajăm o abordare responsabilă în privința consumului de alcool, iar rezultatele noastre arată că un consum foarte mic, unul până la două pahare de șampanie pe săptămână, poate fi foarte eficient.

Struguri

Studiile arată că, datorită faptului că șampania conține fenoli, aceștia susțin proteinele care ajută la ”depozitarea” amintirilor și, mai mult, ajută și memoria spațială. Acest tip de proteine se distrug o dată cu înaintarea în vârstă, însă proprietățile șampaniei aduc la încetinirea acestui proces și la întârzierea sau prevenirea problemelor asociate îmbătrânirii. Sursa principală a fenolilor din șampanie este dată de două tipuri de struguri care sunt folosiți la cerarea gustului desăvârșit al șampaniei: Pinot Noir și Pinot Meunier.

Foto: 123rf.com

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata