Sechele la plămâni pentru mulți dintre cei care s-au vindecat de Covid. Cum le pot combate

Aproape un milion de români au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei. Mulţi dintre cei care au făcut forme medii şi grave ale boli au rămas cu sechele la plămâni.

În sprijinul lor, medicii din Timişoara desfăşoară un studiu al acestor afecţiuni şi sunt de părere că o parte dintre probleme pot fi rezolvate prin exerciţii fizice. Au realizat deja un set de șase mişcări care ajută la refacerea capacităţii respiratorii, iar în perioada următoare vor publica şi altele pe internet.

Setul de şase exerciţii fizice gândit de medicii din Timişoara are scopul de a îmbunătăţi capacitatea respiratorie a pacienţilor care au avut o formă moderată sau severă de COVID-19.
Majoritatea pot fi făcute acasă, stând pe pat, așa cum sunt prezentate în VIDEO-ul de mai sus.

Exerciţiile au grade de dificultate diferite. În timp ce unele se bazează doar pe mişcarea corpului, pentru altele este nevoie de aparate de tipul ganterelor.

Alexandru Crișan, kinetoterapeut la spitalul de boli infecțioase Timișoara: „Exerciţiile variază de la unele simple la altele mai complexe. De la tehnici simple respiratorii, gimnastică respiratorie, până la exerciţii care să întărească musculatura scheletică”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata