TURIȘTII DIN BUCEGI AU FOST ”VÂNAȚI” CU ELICOPTERUL ȘI SANCȚIONAȚI LA SOL DE JANDARMII MONTANI. ”TOT PE NOI, CARE FUGIM DE GRĂTARE, MICI ȘI BERE?!”

Un turist care a fost în drumeție duminica trecută în zona Bolboci și platoul alpin din Bucegi a postat pe Facebook un text critic la adresa autorităților care au folosit un elicopter pentru a-i amenda pe cei care se plimbau pe munte. ”Ma doare ca niste capete de creta, de la conducerea jandarmeriei si probabil a consiliului judetean Dambovita, au decis ca un elicopter sa patruleze muntele o zi intreaga, pentru a amenda oameni care au iesit la iarba verde, departe de micii, berea si manelele de Bolboci, Piatra Arsa”.

Daca ati fost ieri prin Bucegi, cu siguranta nu ati ratat elicopterul Mi-8/17 care a survolat toata ziua zona Bolboci si platoul alpin. Daca va intrebati de ce a fost prezent acolo atatea ore, raspunsul este: a venit sa survoleze si sa transmita echipelor de la sol unde sunt oameni campati, unde se dau oameni cu bicicletele si daca sunt oameni in afara traseelor marcate.

Echipele de la sol, in urma informatiilor, se deplasau in zona si aplicau amenzi. De unde stiu asta, pentru ca prima oprire a bravilor jandarmi montani a fost la un grup de oameni care au campat pe marginea drumului ce duce la fosta cariera Podu cu Florile.

Legile care le permit aplicarea acestor amenzi sunt legea 54 si legea 117, din dracu stie care ani, prin care ni se interzice deplasarea in afara traseelor marcate, camparea in parcuri naturale (ceea ce e just si inteleg), dar si camparea ORIUNDE in padure, sau sa mergem cu bicicleta prin parcuri naturale. In afara de camparea in parcuri naturale, celelalte restrictii sunt, la mintea oricui, niste imbecilitati, care nicaieri altundeva nu se aplica. Cele doua legi, in loc sa ofere cadrul legal de a ii amenda pe cei ce lasa gunoaie dupa ei in padure, pun muzica sau fac gratar, le interzice tuturor cetatenilor unei tari libere, democratice, deplasarea libera prin spatiul public. Insa, asta e o parte minuscula a problemei. Problema mea personala e atitutdinea cu care Garcea a decis sa se dea jos din masina si sa amendeze cativa oameni care au lasat locul unde am campat EXACT cum era inainte sa ajunga ei (chiar daca nu mai era nimic natural acolo, pe un fost drum de cariera comunista), atitudine zeflemitoare, acompaniata de explicatia „la munte veniti cu masinuta, va dati joc, pozica si acasica. inteles?!” (citez).

Si ma doare si mai tare ca niste capete de creta, de la conducerea jandarmeriei si probabil a consiliului judetean Dambovita, au decis ca un elicopter sa patruleze muntele o zi intreaga, pentru a amenda oameni care au iesit la iarba verde, departe de micii, berea si manelele de Bolboci, Piatra Arsa samd. Pai doar, acolo, la balciul saptamanal de la Padina, gratarul are voie sa arda, maneaua are voie sa rasune si masina poate fi parcata, ca cineva a dat spaga unde trebuie. Acolo nu (mai) e parc natural. Repet, un elicopter a survolat o zi intreaga un munte, ca sa amendeze oameni iesiti la iarba verde, asta in tara in care „nu exista resurse sa identificam hotii de lemne”, si in judetul in care un primar a decis ca e OK sa dea aprobare sa se construiasca un complex imobiliar pe platoul Bucegi. Multumim, UDMR, pentru cel mai „misto” ministru de mediu, ever.

Daca am in lista pe oricine de la USR, poate va autosesizati sa schimbati legile 54 si 117, asta asa, ca iertare ca ati cedat cel mai important minister de la noi la UDMR. Felicitari fabricii de elicoptere IAR, masinaria a zburat toata ziua, fara incidente, macar atat…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata