Unirea, sub semnul crucii

50 de basarabeni care se află pentru prima dată în Banat, prin programul național  „Cunoaște-ți Țara” au participat la hramul Mănăstirii „Izvorul lui Minor” de la Românești, ctitorită de Miron Cristea, primul patriarh al României. Grupul a fost condus din Timișoara la așezământul religios chiar de Înaltpresfinția Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului. La intrarea în mănăstire, înainte de a trece podul peste Bega, mitropolitul a propus celor prezenți să îsi imagineze pentru câteva clipe că au înainte Prutul si i-a îndemnat să îl treacă. Dupa ce basarabenii au ajuns dincolo de pod, Mitropolitul a întrebat: „A fost greu?”. A adăugat apoi: „Ce aşteptați?”.

 basarabeni la Manastirea Romanesti

Mitropolitul Banatului a povestit miilor de credincioși prezenți la slujba Sfântului Prooroc Ilie Tesvitenuldespre programul amplu prin care 100.000 de basarabeni vizitează România pe perioada verii și în toamnă. De asemenea, Înaltpreasfințitul Ioan Selejan a lansat un îndemn pentru românii din Țară și pentru cei de peste Prut.

 

Suntem un neam, aparținem unei singure țări, numită dulcea Românie. Iubiți credincioși, Basarabia este istoria unei lacrimi pe obrazul patriei noastre românești. Ar trebui ca toți să facem ce ne stă în putință, prin cuvânt și prin rugăciune, să ștergem aceată lacrimă de pe obrazul patriei noastre. Am rămas singura țară din Europa care nu-și are toți fiii săi acasă. Încă mai avem o fiică dincolo de Prut. Iubiți frați basarabeni, vă îndemnăm să vă întoarceți la Patria-Mamă, dar să nu veniți singuri, ci să veniți cu zestrea lui Ștefan cel Mare, ca să întregim neamul și țara noastră”, a spus Mitropolitul Banatului.

 

După mesajul transmis, ÎPS Ioan Selejan a luat un tricolor, a scris pe el  „Treceți Prutul cu îndrăzneală!”, a semnat și a invitat oficialitățile prezente la hram (deputați, primari, consilieri) să semneze și ele.

 

Mai multe grupuri de basarabeni vor vizita până la finalul lunii septembrie Timișoara. Platforma Unionistă Acțiunea 2012 face apel către toți bănățenii, să îi întâmpine pe basarabeni și chiar să se înfrățească cu ei folosind platforma online www.basarabia-acasa.ro.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata