Vineri, 12 octombrie 2018, are loc premiera spectacolului „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Sorin Militaru, la Teatrul Tony Bulandra

Titlul „O scrisoare pierdută” spune totul: intrigi politice și amoroase, degringolade personale și colective, personaje savuroase de-a dreptul… Dulcele stil caragialesc.

Cu această ocazie, scena teatrului târgoviștean este onorată de actorii: Paula Chirilă (Zoe), Dorin C. Zachei (Tipătescu), Paul Chiribuță (Trahanache), Liviu Cheloiu (Cațavencu), Ilie Ghergu (Pristanda), Cristian Olaru (Cetățeanul turmentat), Bogdan Farcaș (Farfuridi), Emanuel Bighe (Brânzovenescu) și Mircea Silaghi (Dandanache).

Alegătorii, care fac deliciul „circului” politic, sunt întruchipați de: Ștefan Ștefănescu, Florin Georgescu, Radu Ilicea, Alexandru Sandu, Mircea Macarie, Matei Corbu, Gheorghe Dima, Florin Necșoiu.

Regizorul Sorin Militaru a absolvit Facultatea de Regie de Teatru din cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București. A colaborat cu majoritatea teatrelor din țară, dar a montat și peste hotare în Ungaria, Serbia și Austria. A primit de patru ori premiul pentru Cel mai bun regizor în festivalurile internaționale de teatru din Brașov, Kisvarda (Ungaria), Oradea și Craiova. Conștient de genialitatea textului, Sorin Militaru a intervenit ca acesta să se muleze foarte bine pe actori și a adăugat câteva „trucuri” care sporesc efectul comic.

Astfel, vă veți putea bucura de un Caragiale pur, jucat la cel mai înalt nivel. Tot ce trebuie să faceți este să veniți „pregătiți a râde”!

O scrisorică de dragoste devine motiv de agitație politică… Cum ați putea rata un asemenea spectacol?!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

32,366 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>