MINORE BATUTE DE UN ASISTENT MEDICAL
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul de Investigații Criminale,au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 33 de ani, din Brănești.
Pentru administrarea probatoriului în cauză, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, la domiciliu bărbatului a fost efectuată o percheziție domiciliară, fiind descoperite și indisponibilitate mai multe bunuri.
Ulterior, bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri, acesta fiind reținut pentru 24 de ore.
Din investigațiile efectuate a reieșit că acesta, având calitatea de asistent medical la secția de geriatrie din cadrul unei unități spitalicești din Târgoviște, ar fi agresat fizic două minore, de 13 și 17 ani, care ar fi fost internate la secția de psihiatrie.
Tot pe parcursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezent magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.
această dimineață, la domiciliu bărbatului a fost efectuată o percheziție domiciliară, fiind descoperite și indisponibilitate mai multe bunuri.