Cele mai frecvente intrebari despre gripa

Care e diferenta dintre gripa porcina si gripa sezoniera?

Atat gripa porcina, cat si cea sezoniera (comuna) sunt boli respiratorii, dar fiecare este cauzata de alt tip de virus. In plus, au simptome foarte asemanatoare, ceea ce le face si mai greu de diferentiat. Un diagnostic exact poate fi pus doar de catre medic, asa ca nu te apuca de una singura sa stabilesti ce tip de gripa ai si sa te tratezi cum crezi tu de cuviinta. Daca ai temperatura peste 37.5, secretii nazale apoase, frisoane, dureri (de cap, de muschi, dureri ale globilor oculari), daca tusesti si te doare gatul (fie si usor), du-te la medic. Unii sustin ca diferenta ar consta in dureri si frisoane, care insotesc numai gripa porcina. Dar sa fim seriosi, cate persoane cu gripa sezoniera nu resimt dureri si frisoane? Pana si o viroza mai severa poate fi insotita de aceste simptome.

De ce e atat de periculoasa gripa?

Virusul care cauzeaza gripa, fie ea sezoniera sau porcina, poate trece de la nivelul nasului si al gatului la nivelul plamanilor, cauzand infectii severe, precum pneumonia, care necesita spitalizare si poate duce la deces. Persoanele care pot dezvolta complicatii de la o simpla gripa sunt cele cu sistem imunitar slabit: persoane care sufera de boli cardiace si respiratorii, femeile gravide, copiii si batranii.

Cum te poti imbolnavi?

Gripa de orice tip se transmite la fel: prin scurgeri microscopice din sistemul respirator al unei persoane infectate. Cand cineva stranuta sau tuseste, imprastie virusi pe orice suprafata sau persoana din apropiere. Daca iti stranuta/ tuseste in fata, te infectezi direct, pentru ca virusii ajung inevitabil in caile tale respiratorii, prin gura si nas. Daca cineva stranuta sau tuseste pe un obiect pe care apoi il atingi tu, virusul ajunge pe mana ta si de acolo, daca nu-ti speli mainile, poate ajunge la nasul sau la gura ta. Daca cineva stranuta/ tuseste in palme si apoi nu se spala pe maini, va pune virusi pe orice atinge – persoana sau obiect. De aici, spalatul des pe maini si stranutatul in batiste de unica folosinta, recomandari pe care le auzim peste tot.

Cum te poti proteja?

Prin vaccinare + reguli de igiena + stil de viata sanatos. Daca te protejezi numai pe o anumita cale, ramai expusa la imbolnavire.

  • spala-te des pe maini; daca nu ai acces la apa si sapun, foloseste gel de maini pe baza de aclool;
  • tuseste/ stranuta in batiste de unica folosinta, pe care apoi le arunci; daca stranuti in palme, spala-te imediat; daca nu ai la dispozitie servetele, stranuta in maneca;
  • cand stranuti/ tusesti, stai la distanta de alti oameni;
  • nu-ti atinge ochii, nasul si gura decat daca ai mainile proaspat spalate;
  • spala/ dezinfecteaza obiectele folosite in comun (telefonul, telecomanda, toaleta, vesela, clantele etc);
  • evita aglomeratiile;
  • mananca sanatos: legumele si fructele contin vitamine, somonul contine Omega 3, iaurtul stimuleaza sistemul imunitar, apa hidrateaza si purifica organismul, impiedicand instalarea unei infectii;
  • fa zilnic miscare: chiar si banalul mers pe jos intareste sistemul imunitar; desigur, si persoanele care fac miscare se pot imbolnavi, dar fac forme mai usoare de gripa si se pot vindeca mai repede.

Cine ar trebui sa se vaccineze?

Exista categorii de persoane pentru care vaccinul este ultra-recomandat:

  • copiii intre 6 luni si 18 ani
  • femeile insarcinate
  • persoanele trecute de 50 de ani
  • persoane cu afectiuni cronice
  • persoane care lucreaza in spitale sau au grija de cei cu risc de contaminare ridicat (copii mici, femei gravide, batrani).

De ce poti face gripa, chiar daca te-ai vaccinat?

Desi e considerat cea mai buna masura de prevenire a imbolnavirii, vaccinul nu garanteaza protectie completa. Degeaba te vaccinezi, daca sistemul tau imunitar e la pamant. Daca nu mananci sanatos (adica multe legume si fructe si 2 litri de apa pe zi), nu faci zilnic miscare (macar mers pe jos 30 de minute), nu dormi destul si nu te speli des pe maini, niciun vaccin din lume nu te poate proteja. In plus, virusii gripali variaza de la un sezon la altul, evolueaza, apar mereu tulpini noi, asa ca vaccinul pe care l-ai facut acum va fi complet inutil daca boala evolueaza.

Cand e cazul sa mergi la doctor?

Simptomele care anunta ca gripa a putut evoluat in ceva mai grav, ca pneumonia, sunt:

  • dificultati in respiratie
  • febra continua
  • voma sau imposibilitatea de a retine lichide
  • inghitire dureroasa
  • tuse persistenta
  • dureri de cap persistente

Ar trebui sa iei antibiotice?

Antibioticele nu vindeca gripa. Ele omoara bacterii, nu virusi. Totusi, avand in vedere ca gripa slabeste sistemul imunitar, organismul devine “deschis” la infectii bacteriene. In cazul in care ai gripa, te simti mai bine, iar apoi starea ti se inrautateste, s-ar putea sa ai o infectie. Abia atunci, e posibil sa ai nevoie de antibiotice. Pe care, desigur, medicul ti le prescrie, nu le iei tu de capul tau.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata