Comunicat de presă – Senator Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița

„Publicarea în Monitorul Oficial al României a legii bugetului de stat pentru anul 2021 închide o etapă a dezbaterilor și a construirii modului de repartizare a finanțelor țării. Prin bugetul de stat, astăzi, dăm curs unei noi viziuni asupra modului de depășire a crizei economice și implicit și a celei sanitare.

Construit în condiții neprielnice, dar cu maximă responsabilitate, bugetul acestui an deschide calea investițiilor pentru a genera bunăstare.

În acest context, dincolo de afirmațiile neadevărate ale colegilor de pe scena politică, am avut și voi avea în permanență un dialog cu dâmbovițenii, cu autoritățile locale. Săptămâna trecută m-am întâlnit cu peste 20 de primari din județul nostru pentru a putea identifica cele mai eficiente mijloace de finanțare a investițiilor necesare fiecărei comunități. Extinderea rețelelor de gaze, de apă, de canalizare, în cât mai multe comune dâmbovițene sunt repere fixe pe agenda mea.

Împreună cu aceștia am căutat cele mai bune soluții de finanțare pentru continuarea investițiilor, pentru că doar printr-o bună administrare a fondurilor publice putem genera plus valoare și bunăstare. Spun bună administrare pentru că într-o economie sănătoasă cantitatea banilor este aceeași, iar ceea ce contează  este modul de repartizare a acestora. Guvernul actual nu tipărește bani pentru a da curs unor solicitări care nu vin dintr-o nevoie reală.

Toate întâlnirile mele cu reprezentanți ai instituțiilor publice, cu primari sau cu cetățeni ai județului, vor pleca întotdeauna de la această premisă: bunacredință și acțiunile oneste de sprijin ale proiectelor fiecărei comunități sunt fundamente ale încrederii.

Vreau să-i asigur pe dâmbovițeni că sunt alături de ei și că în partea a doua a fiecărei săptămâni, de joi până duminică, cel puțin o zi sau două, am fost și voi fi prezent în județ chiar dacă acest lucru pare să-i deranjeze pe adversarii mei politici care încearcă să acrediteze contrariul.”

 

Senator Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata