Dâmboviţa: Arestări în dosarul lăutarilor acuzați de înșelăciune

Magistraţii dâmboviţeni au dispus, joi seară, arestarea preventivă a doi suspecți reținuți în dosarul lăutarilor acuzați de înșelăciune.

Alte 21 de persoane au fost plasate sub control judiciar.

Cei implicaţi ar fi fost întocmit în fals contracte de prestări servicii din care să rezulte că activitatea le-a fost afectată de pandemie. În baza declaraţiilor, lăutarii au obţinut indemnizaţii sociale în valoare de peste un milion și jumătate de lei.

Ancheta vizează infracţiuni de înşelăciune, fals, uz de fals şi fals în declaraţii.

“În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada octombrie 2020- aprilie 2021, cu ajutorul administratorilor a doua societăţi comerciale, ar fi fost întocmite in fals contracte de prestări servicii din care să rezulte că activitatea artistică a bănuiţilor ar fi fost afectată de pandemia de COVID – 19. Totodată, în baza declaraţiilor întocmite în fals, persoanele în cauza ar fi obţinut indemnizaţii din partea Agenţiei de Plăti şi Inspecţie Socială, fiind creat un prejudiciu de 1.550.000 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Dâmboviţa.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata