POMICULTORII DIN DÂMBOVIŢA MONTEAZĂ PE BANII LOR PLASE CA SĂ ÎȘI PROTEJEZE CULTURILE DE GRINDINĂ

Dezamăgiţi că în zona lor nu există puncte de lansare a rachetelor antigrindină, pomicultorii din Voineşti, Dâmboviţa, montează pe banii lor plase ca să își protejeze culturile.

 

Nu toți îşi permit însă o asemenea investiţie: acoperirea unui hectar de livadă costă circa 15 mii de euro. Marile ferme au început să atragă fonduri europene, ca să nu mai rişte pierderea recoltei.

An de an, grindina face ravagii în culturile de pe Valea Dâmboviţei.

Ionuț Neagu, pomicultor: ”Am fost afectaţi chiar şi sută la sută, am fost afectaţi chiar şi pentru anul acestea, am pierdut doi ani de recoltă. Am aşteptat de la autorităţi sprijin în ceea ce priveşte montarea plaselor antigrindină, nu a venit”.

Marile societăţi agricole au reuşit să obţină finanţare europeană pentru a-şi proteja culturile. Însă pentru cei mai mulți dintre fermieri, cei 15 mii de euro cât costă acoperirea fiecărui hectar…reprezintă un prag de neatins.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata