RUPERE DE NORI ÎN DÂMBOVIŢA. POMPIERII AU FOST CHEMAŢI SĂ SCOATĂ APA DIN GOSPODĂRII

O rupere de ori a provocat, marţi seara, inundarea mai multor gospodării din Dâmboviţa, iar un drum judeţean a fost blocat din cauza unui copac căzut, potrivit ISU Dâmboviţa.

„Ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase produse în judeţul Dâmboviţa, echipaje de pompieri au fost solicitate în mai multe localităţi: Târgovişte, I.L. Caragiale, Cornăţelu (sat Slobozia), Bilciureşti şi Răcari (sat Mavrodin) unde au fost inundate mai multe curţi şi case. Astfel: în municipiul Târgovişte au fost inundate opt gospodării pe strada Magrini, în trei dintre acestea apa a pătruns în casă şi două gospodării pe strada Fructelor. Au mai fost inundate în I.L. Caragiale (1 curte), Cojasca – sat Iazu (1 curte), Finta (2 curţi), Butimanu (1 curte), Răcari – sat Mavrodin (curte şi casă) şi Ciocăneşti – sat Cretu (curte şi casă)”, precizează ISU Dâmboviţa.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata